Ce este o unitate de fond?

Unitatea de fond mai este cunoscuta si sub denumirea de titlu de participare. Persoane fizice sau juridice pot detine capital in activele nete ale unui fond de investitii, acest capital fiind denumit unitate de fond. Practic, se poate investi intr-un fond doar prin achizitia de unitati de fond.

Unitatile de fond sunt emise in forma nominativa si pot fi rascumparate continuu, la cererea investitorilor. Acestea sunt inregistrate in contul persoanei care investeste, fiind emise in forma dematerializata si apoi denominate in lei.

Unitatile de fond nu sunt tranzactionate intr-un sistem alternativ de tranzactionare sau pe o piata reglementata. Atunci cand sunt subscrise, ele sunt platite integral, detinatorii primind obligatii si drepturi egale.

Care este valoarea unei unitati de fond?

Unitatile de fond isi modifica valoarea de la o zi la alta, in raport cu valoarea activului net al Fondului. Valoarea unei unitati poarta denumirea oficiala de Valoare Unitara a Activului Net (VUAN).

Aceasta valoare va fi calculata adunand toate valorile de piata ale instrumentelor financiare pe care le are fondul in portofoliul sau, la care se adauga numerarul si alte venituri incasate, dupa care sunt scazute datoriile. Rezultatul va reprezenta activele nete totale si este impartit la numarul unitatilor de fond care se afla in circulatie la momentul respectiv.

Activul net va varia de la o zi la alta, fiind influentat de vanzari si rascumparari, astfel ca va fi calculat de catre societatea de administrare in fiecare zi.

Modalitatea de impartire a activului net al fondului este similara impartirii capitalului social al unei companii in actiuni. Prin impartirea activului net al fondului, fiecare investitor primeste un anumit numar de titluri. Unitatile de fond pot fi intregi sau fractionate. Trebuie insa sa existe cel putin o unitate de fond ingrala la un investitor. Daca detine la un moment dat mai putin de o unitate de fond, atunci va fi rascumparata fractiunea reziduala.

Pe scurt

Unitatile de fond sunt titluri care atesta participarea la un fond de investiii sau fond de pensii private.

Sumele plasate la un fond sunt transformate in unitati de fond la valoarea curenta. De exemplu, cu 1.000 lei se achizitioneaza 100 de unitati, daca valoarea ei este de 10 lei.

Rascumpararea unitatilor de fond se face insa la valoarea din ziua respectiva. Aceasta depinde de eficienta cu care administratorul fondului a investit banii. De exemplu, daca valoarea unitatii ajunge la 15 lei, cele 100 de unitati de fond vor fi rascumparate la 1.500 lei, obtinandu-se un castig de 500 lei.

  

Vrei sa cumperi unitati de fond? Deschide online un cont gratuit si investeste in fondul de investitii care se potriveste asteptarilor tale financiare!